Tîlcuri

Tîlcul florilor nu-i rodul, tîlcul morții nu e glodul. Tîlcul flăcării nu-i fumul, tîlcul vetrei nu e scrumul. Tîlcul frunzei nu e umbra, tîlcul toamnelor nu-i bruma, dar al drumului e dorul, tîlcul zărilor e norul, ducăuşul, călătorul. (Lucian Blaga)

Cuvântul din urmă

Arendaș al stelelor, străvechile zodii mi le-am pierdut. Viața cu sânge și cu povești din mâini mi-a scăpat. Cine mă-ndrumă pe apă? Cine mă trece prin foc? De paseri cine ma apără? Drumuri m-au alungat, De nicăieri pământul nu m-a chemat. Sunt blestemat! Cu canele și cu săgețile ce mi-au rămas mă-ngrop, la rădăcinile tale…

Boala

Intrat-a o boală în lume, fără obraz, fără nume. Făptura e? Sau numai vânt e? N-are nimenea grai s-o descânte. Bolnav e omul, bolnavă piatra, se stinge pomul, se sfarmă vatră. Negrul argint, lutul jalnic și grav sunt aur scăzut și bolnav. Piezișe cad lacrimi din veac. Invoc cu semne uitare și leac. (Lucian Blaga…

Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă, Dumnezeule, dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu tine şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, şi fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în ţărână, în foc, în văzduh şi pe…

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas sub zodii prin târziul ceas. Hotare, veac, tărâm s-au şters. Mai suntem noi şi-un univers. Pierdem în noapte, rând pe rând, tot ce sub noi era pământ. Şi mergem iar în gând, la pas. Un cer deasupra ne-a rămas. Vreo stea când cade din ţării, fără să vrei, spre ea…

Lumina de ieri

Caut, nu ştiu ce caut. Caut un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată e fruntea menită-nălţărilor altădată! Caut, nu ştiu ce caut. Caut aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse fântâni – azi cu ape legate şi-nvinse. Caut, nu ştiu ce caut. Caut o oră mare rămasă în mine fără făptură ca pe-un ulcior mort o urmă…

Paradis în Destrămare (II)

Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urmă lumini. Noaptea îngeri goi zgribulind se culcă în fân: vai mie, vai ţie, păianjeni mulţi au umplut apa vie, odată vor putrezi şi îngerii sub glie, ţărâna va seca poveştile din trupul trist. (Lucian Blaga – Paradis în Destrămare, din vol. Lauda…

Caravela

Stă pe comoda caravelă. De ani mai vechi e tot aci. Mi-o-nchipui dintrodat’ mărită. De-un timp e gata a porni. Emblema are o cetate ținută-n brațe de doi lei, un scut cu cîmpul alb și roșu și-o cruce alăturea de ei. La prora poartă, dat în aur, prelung în aer, magic semn, căscată gura de…

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi. Când mă privesc într-o fântână ghicesc în faţa mea bătrână cum ceruri şi pământ se-ngână. Când mă privesc într-o fântână ştiu că-n adâncuri foste mume îmi ţin oglindă, ochi de lume. Când mă privesc într-o fântână îmi văd…