Strigoii, din pod, îşi iau înapoi, Lăsate din viaţă, demult, amanete… Aşa spune basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâşmă, apar siluete Cu roşii fanare, galbene, verzi. Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi, Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roşii, galbeni şi verzi. (George Bacovia)
Vacanţa de Crăciun se anunţa tristă pentru mine, ca pentru străini. Priveam cărţile în care trebuia să uit singurătatea, sau farmecul acestor sărbători de distracţii şi banchete. Va fi aceeaşi odaie ce se încălzeşte cu greu, unde vor trece şi aceste zile, la fel sau mai trist ca celelalte. Ceva, însă, îmi spune că poate…
Cât de străin sunt de ţara mea Şi nici un dor nu mi-a rămas – Gând rău şi-ntunecat Închide al dreptăţii glas. Va fi târziu în ziua-aceea… Şi bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: – Grăbeşte, nu mai aştepta! (George Bacovia)