În marea trecere

Soarele-n zenit ține cântarul zilei. Cerul se dãruiește apelor de jos. Cu ochi cuminți dobitoace în trecere își privesc fãrã de spaimã umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagã poveste. Nimic nu vrea sã fie altfel decât este. Numai sângele meu strigã prin pãduri dupã îndepãrtata-i copilãrie, ca un cerb bãtrân dupã ciuta…