Cât de străin sunt de ţara mea

Cât de străin sunt de ţara mea Şi nici un dor nu mi-a rămas – Gând rău şi-ntunecat Închide al dreptăţii glas. Va fi târziu în ziua-aceea… Şi bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: – Grăbeşte, nu mai aştepta! (George Bacovia)

Vecinul care-a murit

În celula de alături a murit alaltăieri unul. Era un vieţas ofticos. Tusea-i sunase mai neagră de cum e ceaunul, şi-o noapte-a vărsat sânge pe jos. Stă zugravit cu văpsele sărace – sfânt pe şindrilă – când lacătu’n zori a svâcnit. Amar, înlemnise obrazul în crâncena silă. Gardianul aşa l-a găsit. Au venit alţi doi…

Analfabeţilor

V-am spus, concetăţeni analfabeţi, Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte. Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte. (Adrian Păunescu, Analfabeţilor, 1979)

Ca pasărea Phoenix | Like a Phoenix

All that is gold does not glitter, Not all those who wander are lost; The old that is strong does not wither, Deep roots are not reached by the frost. From the ashes a fire shall be woken, A light from the shadows shall spring; Renewed shall be blade that was broken, The crownless again…

Faster, towards nowhere

“Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul…

Cronica unei morţi anunţate

“În ziua în care avea să fie omorît, Santiago Nasar se sculă în zori la cinci şi jumătate, pentru a aştepta vaporul cu care sosea episcopul. Visase că străbătea o pădure de ficuşi uriaşi unde se cernea o burniţă fină şi, preţ de o clipă, a fost fericit în vis, dar deşteptîndu-se se simţi stropit…