„Primul lucru pe care-l făceam după slujbă era să ciocnim ouăle pe furiș. Apoi, să alergăm la nuielele morților pentru a vedea ale cui flori s-au ofilit. Se spunea că acela va pleca primul. Nuiaua pe are o puneam la prunul bunicii era întotdeauna verde. Poate pentru că nu era acolo sau poate pentru că-i plăcuse prea mult viața și peste ea creștea o iarbă deasă și cărnoasă la fir.
Niciodată nu am fost și nu suntem atât de curați ca în noaptea Învierii. Pentru fiecare dintre noi, ea rămâne cea mai luminată dintre toate. O purtăm în noi și în fiecare vine din altă parte.”
(Cornel NIstorescu, Noaptea învierii. Evenimentul Zilei, 1999)