Cum să arăt ce sunt, spre ce se-ndreaptă
Simţiri şi cazne căutându-şi rostul?
Cum să alung din ochi străini anostul
Contur de rob ce nu se mai deşteaptă?
Spun tot ce cred. Mă văd de-a pururi fostul
Argonaut pe marea înţeleaptă,
Cel ce-a suit necontenit o treaptă
Şi a ţinut, prin vremi ostile, postul.
Dar când rămân cu mine faţă-n faţă,
Uit cine sunt şi cine-mi e vecin.
Lucide noime-n cumpăniri îngheaţă
Zvârlite-n şea, pe-un solitar asin.
Cine am fost cu-adevărat în viaţă
Va spune-acel ce m-a-nţeles deplin.
(Adrian Munteanu – „Cum să arăt ce sunt”, 2006 – sonet nepublicat în volum)