Orașul nu mai curge greu, ca o momeală
ce prinde toate zilele, pe rând.
Palatele sună fragil, a sticlă goală
sub ochii tăi. Vezi vara atârnând
de prin grădini, ciorchini de marionete
cu capetele-n jos, inerte, ca și moarte.
Dar din adâncuri de păduri-schelete,
răsare o voință: parcă peste noapte,
stăpânul peste-armate, al mării căpitan,
dublând galere lungi și arsenale,
de mâine vrea să-nece zorii în catran
și flotele-i, cu vâslele bătând
să-și năpustească, steaguri fluturând
de vânt purtate, strălucind, fatale.
(Rainer Maria Rilke – Toamnă târzie în Veneția.)
–
By now the town no longer drifts like bait
That catches every rising day.
The palaces of glass ring in more brittle tones
Against your looks. And from its gardens
Summer is hanging, a heap of marionettes,
Head over heels, worn out and done to death.
But from the ground, out of old forest skeletons
A will is mounting up, as if just over night
The general of the seas had doubled
The galleys in his awakened Arsenal
To tar next morning’s air
With an armada that is jostling,
and suddenly, dawning with all its flags,
Gathered a great wind, fatal and glorious.
(Rainer Maria Rilke – Late Autumn In Venice. Translated from German by Wilf Deckner.)