Cerbul stelat coboară către poale,
Învins de foamea neagră ce-l pătrunde.
Amurguri reci stau gata să inunde
Stafii de nori cu burţi de-apururi goale.

Pe coarne neaua mieilor se-ascunde,
În preajmă ţipă mânzul în ocoale.
Tăcute case-nalţă rotocoale
De fum năuc, suit în triste unde.

Şoapte răzleţe-n tainele livezii
Roiesc într-una, ca-n bezmetic stup
Şi-l prind hain în chingile amiezii.

Mirări târzii în carnea lui irup.
Se spulberă vecernia zăpezii
În goana unei sfâşieri de lup.

ADRIAN MUNTEANU – Vecernia zăpezii. Din vol. „Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006