Ce-i fericirea mea? O-mprăştiere
De aripi albe pe-ndoiala zilei.
Ce-i judecata mea? Silinţa Scyllei
De-aş căuta Charybda din artere.
Ce e dreptatea mea? Frământ argilei,
Lipind în trup izbânzi fără avere.
Ce e virtutea? Truda la galere
Să pot ajunge-n marginea veciei.
Am obosit de stearpa toleranţă,
De binele făcut pentru un orb,
De mâna strânsă pururea pe clanţă,
De caşul smuls din gheara unui corb.
Acestea nu-s nimic fără speranţă.
Mă voi căzni s-o am și să o sorb.
(ADRIAN MUNTEANU – Sonetoterapie 189 – Ce-i fericirea mea? 2004 – sonet nepublicat în volum)