Semăn un măr şi-aştept să-i văd suişul,
Dar norii vin la colţuri de pădure.
În crengi furtuna greu e s-o îndure,
Se clatină câmpia şi desişul.

Un zbor de păsări vântul vrea să fure.
În piept îi simt năvalnic ascuţişul,
Torenţi de-aramă spulberă frunzişul,
Oştiri de brazi se-apleacă spre secure.

Corăbii mari oceanul îl înhaţă,
Cârmaci de bronz pe maluri m-au vânat.
În râuri peştii mor sătui de viaţă,

Simt cum îmi creşte barba-ncrâncenat.
În jurul meu văd marea ca prin ceaţă

Şi mă agăţ de un catarg uscat.

 

(Adrian Munteanu, din vol. „Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)