Dumnezeu vorbeşte fiecăruia numai înainte de a-l face,
atunci se duce cu el tăcând în afară din noapte.
Dar cuvintele, înainte ca fiecare să încapă,
aceste noroase cuvinte, sunt:
Trimis afară de simţurile tale,
du-te până la marginea dorului tău;
dă-Mi vestmânt.
În dosul lucrurilor să creşti ca un foc,
ca umbrele lor, întinse,
să Mă acopere mereu întreg.
Lasă să ţi se întâmple orice: frumuseţe şi spaimă.
Trebuie numai să mergi: nici un sentiment nu este cel mai îndepărtat.
Nu te lăsa despărţit de Mine.
Aproape este ţara
pe care ei o numesc viaţa.
Ai s-o recunoşti
după gravitatea ei.
Dă-Mi mâna.
(Rainer Maria Rilke – Dumnezeu vorbeşte fiecăruia. În româneşte de Eugen Jebeleanu)
–
God speaks to each of us before we are,
Before he’s formed us — then, in cloudy speech,
But only then, he speaks these words to each
And silently walks with us from the dark:
Driven by your senses, dare
To the edge of longing. Grow
Like a fire’s shadowcasting glare
Behind assembled things, so you can spread
Their shapes on me as clothes.
Don’t leave me bare.
Let it all happen to you: beauty and dread.
Simply go — no feeling is too much —
And only this way can we stay in touch.
Near here is the land
That they call Life.
You’ll know when you arrive
By how real it is.
Give me your hand.
(Rainer Maria Rilke – God Speaks To Each Of Us. Translated by Leonard Cottrell)