„În trenul acesta, înainte de a ajunge în inima Țării Moților, am văzut două lucruri minunate. Am văzut o femeie mâncând un măr, și felul cum moții privesc munții. (…) Tăcuți, pe gânduri, cu fruntea încruntată, pleoapele lor se închideau și se deschideau lăsând să intre munții înăuntru, în fâșii subțiri. (…) Femeia a început să mănânce marul. Mânca și în același timp părea că se roagă, că spune o poezie, că sta de vorbă cu Dumnezeu. Era respect, admirație și bucurie puțin tristă, puțin amară, pentru acel lucru pe care îl avea în mână…” (Geo Bogza, Ţări de piatră, de foc şi de pământ)