Când Ursula îi descoperi absenţa, îl căută pretutindeni prin sat. Pe locul de unde ţiganii îşi strânseseră tabăra nu mai rămăsese decât o dâră de gunoi amestecată cu cenuşa încă fumegândă a vetrelor stinse. Cineva care umbla pe acolo, scormonind în căutarea unor mărgele, îi mărturisi Ursulei că-l văzuse pe fiul ei în noaptea trecută, în mulţimea de la spectacol, împingând o caretă cu cuşca omului-viperă.
— S-a făcut ţigan! strigă ea către soţul ei, care nu dăduse nici cel mai mic semn de emoţie în faţa acestei dispariţii.
— Să dea Dumnezeu să fie aşa! zise José Arcadio Buendía, pisând în piuliţa sa materia pisată de o mie de ori şi reîncălzită şi pisată din nou. În felul acesta va învăţa să devină om.
(Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate)