Când Ursula îi descoperi absenţa, îl căută pretutindeni prin sat. Pe locul de unde ţiganii îşi strânseseră tabăra nu mai rămăsese decât o dâră de gunoi amestecată cu cenuşa încă fumegândă a vetrelor stinse. Cineva care umbla pe acolo, scormonind în căutarea unor mărgele, îi mărturisi Ursulei că-l văzuse pe fiul ei în noaptea trecută, în mulţimea de la spectacol, împingând o caretă cu cuşca omului-viperă.
— S-a făcut ţigan! strigă ea către soţul ei, care nu dăduse nici cel mai mic semn de emoţie în faţa acestei dispariţii.
— Să dea Dumnezeu să fie aşa! zise José Arcadio Buendía, pisând în piuliţa sa materia pisată de o mie de ori şi reîncălzită şi pisată din nou. În felul acesta va învăţa să devină om.
(Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate)
You must be logged in to post a comment.