— Vreau să fiu singur cu tine, zicea el. Într-o bună zi voi povesti totul lumii întregi şi vom isprăvi cu ascunzişurile.
Ea nu încercă să-l liniştească.
— Ar fi bine, îi răspunse. Odată singuri, vom lăsa lampa aprinsă pentru a ne putea vedea mai bine, şi voi putea striga tot ce doresc fără ca nimeni să vină să-şi vâre nasul, iar tu-mi vei spune la ureche toate porcăriile care îţi vor trece prin minte.
(Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate)