Mult îngerul meu l-am ținut cu sila,
și-n brațele mele obosise tare,
el se făcu mic iar eu m-am făcut mare,
și deodată eu am fost mila
și el doar o rugă tremurătoare.
Atunci cerurile lui înapoi i le-am dat,
el îmi lăsa ce-i preajma, din preajmă dispărând,
el învăța plutirea, eu viață-am învățat
și ne recunoscurăm din nou, încet și blând…
(Rainer Maria Rilke, Cântări îngerești; din Poezii de tinereţe – 1898)