Ca un copil Domnul încet
orbi de atâta plânset,
prin vântul ca un scâncet
dădea din mâini nepriceput:
să afle în văzduh țărmul știut,
al turnurilor înalt creștet.
Rămas orfan, plânsul striga:
“E așa adâncă lumea,
că El, ce scorni sorii și vara,
ce aburul din piscuri l-a fumat
în toate gândurile scufundat
nu-I mai putea ajunge răsuflarea?
Acolo nu-s flori ce adie
nici dureri pândind, nici rugă vie
nici liniște să mă știe?”
(Rainer Maria Rilke, Noapte cu furtună, fragment)