„Loretta mi-a spus ea că a auzit la radio despre un anume procent de copii din districtul ăsta care sunt crescuți de bunicii lor. Am uitat cât era. Destul de mare, mi s-a părut. Părinții n-au vrut să-i crească. Am discutat despre asta. Ce ne-am gândit noi e că atunci când noua generație se face și ea mare și n-or să mai vrea nici ei să-și crească copiii, atunci cine-o s-o mai facă? Propriii lor părinți or să fie singurii bunici de-acolo și nici ei n-or să vrea să-i crească. N-am găsit nici un răspuns.
În zilele mele bune mă gândesc că e aici ceva de care nu știu sau ceva de care n-am ținut cont.. Dar rar am momente din astea. Câteodată mă trezesc în toiul nopții și sunt sigur cum te văd și cum mă vezi că, în afară de a doua venire a lui Hristos, nimic nu poate să-nvârtă roata lumii să se-nvârtă așa. Nu știu la ce ajută dacă stau treaz și mă gândesc la chestiile astea. Dar o fac.”
(Cormac McCarty – Nu există ţară pentru bătrâni. În româneşte la Editura Polirom)