“Les sanglots longs des violons de l’automne / blessent mon cœur d’une langueur monotone.” (Paul Verlaine)
Pe data de 1 iunie 1944, la orele 21, radio BBC anunța sec, într-o franceză marțială: „Ici BBC… Transmitem pentru Franța. Urmează un mesaj personal. Les sanglots longs des violons de l’automne. Repetăm: Les sanglots longs des violons de l’automne.”
Patru zile mai târziu, prin BBC plecau în eter noi vorbe fără de înţeles, repetate de două ori: „E cald la Suez… Zarurile au fost aruncate… Pălăria lui Napoleon este în arenă… John o iubeşte pe Mary… Săgeata nu va mai trece…”
În aceeași seară, la orele 22,10, un al doilea vers i-a trezit pe cei ce dormitau în jurul aparatelor de radio: „Blessent mon coeur d’une langueur monotone”.
Frumoasa materialitate a poeziei lui Verlaine avea să izbească în plex, în dimineața lui 6 iunie, santinelele germane care vegheau plictisite plajele de pe întinderea Normandiei. Versurile dădeau semnalul pentru începutul Invaziei, iar mesajele dintre ele erau destinate Rezistenței franceze, anunțând că așteptarea lor avea să se încheie curând.