În fiecare an, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu comemorează grupul de luptători anticomunişti paraşutaţi de avioanele americane şi executaţi la 31 octombrie 1953.
Între 1949 şi 1953, serviciile secrete americane şi franceze au colaborat cu Mişcarea Legionară, condusă din exil de Horia Sima, pentru instruirea unor voluntari legionari în baze militare americane din Franţa şi Germania de Vest. Paraşutaţi apoi în România ocupată, aceştia urmau să deruleze activităţi de culegere de informaţii şi de subminare a regimului comunist, în perspectiva – morganatică şi naivă, din păcate! – declanşării unui conflict între NATO şi URSS. Personal s-a ocupat de acest proiect dl. Mircea Dimitriu, secretarul general al Mişcării – nu de mult plecat dintre noi şi pe care am avut privilegiul de a-l cunoaşte şi asculta în repetate rânduri, în ultimii ani ai vieţii sale.
Echipele paraşutate au rezistat destulă vreme, unele mai mult de doi ani, fiind în cele din urmă capturate de Securitate, de obicei în urma unor trădări.
Încarceraţi la Jilava, judecaţi şi condamnaţi la moarte într-un proces amplu relatat în presa comunistă, dar şi în cea occidentală, cei 13 luptători din grupul lui Ion Samoilă şi apropiaţi ai acestora au fost împuşcaţi la 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor, lângă închisoare – chiar pe locul unde fusese executat, câţiva ani mai devreme, şi vremelnicul lor camarad, dar şi prigonitor, Mareşalul Ion Antonescu.
La următoarea vizită sperăm să putem şi acest loc, deocamdată foarte greu accesibil şi în care am înţeles că nu există, de fapt, nici un piersic…