Nu există ţară pentru bătrâni II“Pe vremea când au fost războaiele între găştile de droguri dincolo de frontieră, nu mai găseai de cumpărat nicăieri borcane de-un litru cu capac. Ca să-ţi pui murături şi compoturi şi alte alea. Rezervele de alimente. Nu mai găseai să iei nici unul. Treaba e că aia le foloseau ca să pună grenade în ele. Dacă zbori peste casa unuia şi arunci cu grenade, astea explodează ‘nainte să atingă pământul. Aşa că ce făcea ei era sa scoată cuiu’ de la grenadă şi s-o îndese în borcan şi dup-aia punea capacul şi-l inşuruba. Şi când se lovea de pământ, borcanul se spărgea şi dădea drumul la clapetă. La pârghie. Tipii încărca dinainte lăzi întregi cu aşa ceva. Iţi vine greu să crezi că ar fi cineva care să vrea să zboare noaptea pe deasupra ta într-un avion mic şi cu o aşa încărcătură, dar aşa era.

Mă gândesc că dacă ai fi Satana şi dacă te-ai învârti pe-aicea şi-ai încerca să născoceşti ceva ca să supui rasa umană, probabil că primu’ lucru care ţi-ar veni în minte ar fi narcoticele. Poate că aşa a şi făcut. I-am zis asta cuiva dimineaţa trecută la micul dejun şi ăla m-a întrebat dacă eu cred în Satana. Eu am zis, păi nu asta era ideea. Şi el mi-a zis că, cică, eu ştiu asta, dar tu? Trebuia să mă gândesc la aşa ceva. Cred că atunci când eram mic, m-am gândit. Dar cred că până ce-am ajuns la vârsta mijlocie, cumva credinţa mea a mai scăzut. Acuma încep să înclin în partea ailaltă. Celălalt explică o groază de lucruri care altfel nu se explică nicicum. Sau aşa cred eu, că altfel nu se explică.”

(Cormac McCarthy, Nu există ţară pentru bătrâni, în româneşte la Polirom, 2010)