Arta fotografică în familia Becquerel

Efectul fotovoltaic

Termenul „efect fotovoltaic” desemnează fenomenul fizic în care o tensiune electromotoare este produsă în anumite materiale, ca răspuns la acțiunea unui flux de lumină. Adjectivul „fotovoltaic” înseamnă, ad litteram, „lumină și tensiune electromotoare”.

Efectul fotovoltaic a fost descoperit în anul 1839 de către fizicianul experimentator francez Edmond Becquerel (1820–1891).

Acesta provenea din cea de a doua generație a unei familii de savanți francezi care a fost supranumită de biografi „dinastia Becquerel” („dynastie des Becquerel”). Edmond a fost fiul lui Antoine César Becquerel (1788–1878), ofițer ce s-a distins în războaiele napoleoniene și care din anul 1815 se dedică în întregime științei, fiind ales în anul 1829 academician, pentru descoperirile sale în electrochimie și pentru inițierea măsurătorilor de temperatură cu ajutorul termocuplurilor.

În 1837, Louis Jacques Daguerre făcea publică o invenție crucială pentru tehnica fotografică. O placă de cupru acoperită cu iodura de argint era expusă și apoi developată în vapori de mercur pentru a obține un pozitiv direct. Iodura de argint rămasă era îndepărtată cu o soluție caldă de sare de bucătărie. Procedeul avea să poarte numele de Daguerrotipie.

Doi ani mai târziu, Edmond Becquerel a inventat un procedeu de revelare a imaginii fotografice fără folosirea acestor vapori toxici de mercur.

Edmond Becquerel a descoperit efectul fotovoltaic în timp ce experimenta cu un electrod solid în soluție electrolitică (o celulă de electroliză). Edmond Becquerel a observat apariția unei tensiuni electromotoare atunci când lumina cădea pe electrod. Acel electrod era de fapt o nanostructură, un film subțire de halogenură de argint. Descoperirea are, în istoria științei și tehnologiei, două semnificații: (i) inventarea unui aparat pentru măsurarea intensității luminii solare denumit „actinometru electrochimic”; (ii) începutul procesului care va conduce la apariția fotometrelor și exponometrelor, de o enormă importanță în modernizarea și perfecționarea fotografiei.

Dovedind o adevărată pasiune pentru tehnica fotografiei, Edmond Becquerel devine membru fondator al Societății Franceze de Fotografie și rămâne în istoria artei fotografice cu clișee de mare notorietate, precum celebra vedere din Jardin des Tuilleries (1840).

Edmond Becquerel avea să transmită fiului sau, Henri (1852-1908), pasiunea pentru fotografie. În anul 1896, Henri descoperă fenomenul radioactivității în cursul cercetărilor asupra fluorescenței cristalelor. După ce a plasat săruri de uraniu peste o placă fotografică ținută într-un sertar fără lumină, el a observat la developare că placa s-a înnegrit, făcând să apară silueta mineralelor de uraniu. În anul 1903, Henri Becquerel primește, împreună cu Pierre Curie și Marie Curie, premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirea radioactivității.