Jilava, Fort 13 (V). Fecioara şi moartea

“Şi femeile au populat până la refuz temniţele roşii, învăţând acolo calitatea comunismului de a fi o mare nefericire: arta lui de a guverna a fost teroarea; puterea de convingere a fost tortura; orizontul spiritual a fost ateismul; victoria comunismului a fost înrobirea ce s-a realizat prin râuri de lacrimi şi munţi de cadavre.” Circa…

Jilava, Fort 13 (IV). Un mort printre cei vii

Închisoarea Jilava a fost ultima escală înaintea veşniciei şi pentru un alt român marcant. Fondatorul şi liderul Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu, a stat închis aici din aprilie până în noiembrie 1938. Arestat fiind, i se înscenează un proces pentru “ultragierea consilierului regal Iorga” şi, din ordinul lui Carol al II-lea, în noaptea de 29 spre…

Jilava, Fort 13 (III). Bandiţii mistici

La Jilava, ca de altfel în toate puşcăriile comuniste, nu s-a supravieţuit decât prin credinţă. Acolo unde raţiunea nu oferea vreo speranţă celor închişi, limitele precare ale rezistenţei trupului şi minţii erau repede atinse. Supuşi unui regim de exterminare prin foame, frig, bătaie şi tortură zilnice, lipsă de asistenţă medicală şi mai presus de orice…

Jilava, Fort 13 (II). Frig

Radu Gyr, “poetul închisorilor”, n-a trecut pe la Fortul 13 Jilava, unde am înregistrat această imagine. Însă în celula nr. 281 de la Aiud, un alt cumplit centru de exterminare care puncta cu negru harta “raiului comunist” după 23 august 1944, va fi aplicat şi el trucul cu paiele, ca să rămână în viaţă. Radu…

Jilava, Fort 13 (I). Un glas din mulţime

O inscripţie, care pare a avea câţiva ani buni, stă scrisă pe uşa interioară a celulei în care mareşalul Antonescu a fost închis în perioada procesului său. “Domnule Antonescu, Românii adevăraţi nu te vor uita niciodată. A. Z. şi tatăl meu, care a fost sergent în armata română în comanda dvs.” O mărturie emoţionantă, pe…

Paștile în închisoare

“De Paştele lui 1951, eram la închisoarea Aiud. Dimineaţa, când garda se schimba, încălcând toate regulamentele draconice ale închisorii, i-am spus gardianului (unul dintre cei mai cruzi): ‘Hristos a înviat!’. A ezitat câteva clipe, în care, ca într-o străfulgerare, am vazut perindându-se pe chipul lui inocenţa copilăriei când mama sau bunica te ducea de mână…

Cât de străin sunt de ţara mea

Cât de străin sunt de ţara mea Şi nici un dor nu mi-a rămas – Gând rău şi-ntunecat Închide al dreptăţii glas. Va fi târziu în ziua-aceea… Şi bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: – Grăbeşte, nu mai aştepta! (George Bacovia)