Prin tăcerea mea spun foarte multe | My silence speaks volumes

Golden Horn, Bosphorus, Istanbul, november 2014
Aureliano concepu formula prin care aveau să se apere luni de zile împotriva pierderii memoriei. O descoperise din întâmplare. Expert în insomnie, deoarece el fusese printre primii atinşi de ea, deprinse la perfecţie meşteşugul aurăriei. Într-o zi, căutând mica nicovală care-i servea la laminatul metalelor, nu-şi mai aminti cum se numeşte. Tatăl său îi spuse: “Este o nicovală”.
Aureliano îi scrise numele pe o bucată de hârtie pe care o lipi la baza nicovalei: nicovală… În felul acesta era sigur că în viitor nu-l va mai uita. Nu-i trecu prin cap că acesta era un prim simptom al amneziei, deoarece obiectul în cauză avea un nume uşor de uitat. Cu toate acestea, după câteva zile observă că-i venea greu să-şi reamintească aproape toate obiectele din laborator. Şi atunci însemnă pe fiecare dintre acestea numele respective, în aşa fel încât era suficient să le citească pentru a le putea identifica. Atunci când tatăl său îi împărtăşi neliniştea că uitase chiar şi evenimentele cele mai însemnate din copilăria sa, Aureliano îi explică metoda lui, iar José Arcadio Buendía o puse în practică în toată casa şi, mai târziu, o impuse satului întreg. Cu o pensulă muiată în cerneală însemnă toate lucrurile pe numele lor: masă, scaun, ceasornic, uşă, zid, pat, castron. Se duse în ogradă şi însemnă atât animalele cât şi plantele: vacă, ţap, porc, găină, manide, malanga, bananier. Încetul cu încetul, studiind resursele nesfârşite ale uitării, îşi dădu seama că va putea veni ziua când vor recunoaşte fiecare lucru graţie inscripţiei sale, însă nu-şi vor mai reaminti la ce servesc. Se făcu atunci mai explicit. Inscripţia pe care o atârnase de greabănul vacii era un model pentru felul în care oamenii din Macondo înţelegeau să lupte împotriva uitării: Iată vaca, trebuie mulsă în fiecare dimineaţă pentru ca să dea lapte, acesta trebuie fiert şi amestecat cu cafea pentru a se obţine cafea cu lapte. Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care nu va întârzia să le scape fără întoarcere de îndată ce vor uita însuşi înţelesul scrierii.

The Blade Runner

Yesterday i found this old interview with Sean Young – leading actress in Ridley Scott’s Blade Runner – taken in 1982. I was shocked by the natural attitude, mood, decent clothing and slow pace of the talk, even by the modesty of the interview room. It was like coming from another planet. Just compare with…

The hairdresser

Golden Horn, Bosphorus, Istanbul, november 2014 “A lot of people seem to think that art or photography is about the way things look, or the surface of things. That’s not what it’s about for me. It’s really about relationships and feelings…it’s really hard for me to do commercial work because people kind of want me…