În casa mea nu-s singur niciodată.
Am slujitori. Stăpâni se cred pe toate.
Îmi fură des din lucruri şi bucate
Şi cuviinţa e de mult uitată.

Unul coboară scări neterminate
Cu paşi feriţi. M-ar vrea supus pe roată.
Altul aşează strat compact de vată
La geamul meu cu storuri afumate.

Mănâncă, dorm, ordonă fiecare.
Căznit de toţi, târziu mă răzvrătesc.
Privesc în jur. Ca să găsesc scăpare
Spre uşă fug şi-abia de o zăresc.

Apăs pe clanţă. Ies din casa-n care
E frig şi trist şi nu mă mai găsesc.

(Adrian Munteanu, „În casa mea nu-s singur”. Din vol. „Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment