Un pas spre uşă. Dincolo aşteaptă
Gazelă blândă, fruct ce se usucă,
Iubirea ta tânjind spre geam năucă
Sub zid surpat în lacrima nedreaptă.
 
Deschid…. Nu-i nimeni! Cine să mă ducă
Spre locu-n care ai suit o treaptă?
În timp ce ursa spre apus se-ndreaptă,
Nu pot desface laţul ce apucă!
 
Pe străzi cerşeam un strop de apă vie,
Să pot urni din loc măcar un pas,
Dar m-a rănit străjerul care ştie
 
Că nu mai am nici rost, nici gând, nici glas.
M-am reîntors în strâmta-mi colivie.
Între zăbrele singur am rămas.

Adrian Munteanu – Un pas spre uşă. Din vol. Femeie!…, Sonete 5, Minerva, 2009.

Sonetul recitat de autor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment