– Vreau doar un sfat, maestre, vreau o cheie,
Pentru-a ieşi din trupul meu afară.
– Ce-i mai urât în lumea ta ternară?
Adu-mi răspunsul, vino c-o idee!

M-am îmbrăcat, cu râvna mea sumară,
Am colindat – aprinsă odisee –
Pământ şi spaime, gânduri de femeie
Şi m-am întors, răspuns să-i dau, spre seară.

Cel ce-a-ntrebat într-un copil se-ascunde.
– Eu ştiu răspunsul! spun. Ura-i mai rea.
Aştept acuma cheia!… Nu-mi răspunde.

Tăcere doar în trup de catifea.
M-a fulgerat un gând ce mă pătrunde:
Tăcerea e eternitatea mea.

(Adrian Munteanu, din vol. „Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment