Mă răsucesc în patul cu dorinţe,
Strivit de lenea care-n trup se-mplântă.
Fără de rost, un gest trândav descântă
Înşerpuiri de vorbe şi sentinţe.

Abia trezită, clipa ce cuvântă,
Îşi pierde silnic seva din semințe.
Un ceas cărunt, uitat de neputinţe,
În răsuciri de abur se frământă.

Rescriu tăcut pustiul ce m-apasă
Şi mă retrag într-un ungher ascuns
Să rânduiesc mâhniri de pus pe masă.

Odăile sunt hău de nepătruns.
Trăiesc doar la parter în a mea casă.

La catul cel de sus nu am ajuns.

 

(“Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania, 2005)

Adrian Munteanu – Sonetoterapie 28

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment