Dacă întâi grăuntele nu moare,
Nici planta din pământ nu se iveşte.
Să smulg decis o hidră ce scânceşte
Şi rădăcina patimei ce doare,
Să frâng povara care-n umbră creşte,
Strânsoarea unei clipe trecătoare,
Iubirea de speranţă şi visare,
Desfrâul, răzbunarea ce loveşte,
Să risipesc stârnirile dorinţei
Şi mângâierea pe-un tăiş s-o pun,
Să curm suflarea grea a neputinţei,
Neliniștitul vuiet să-l supun,
Ca să apară flacăra Fiinţei,
Vigoarea mea, într-un răstimp nebun.
(2004 – nepublicat)