He got up in the night and walked out and stood on the beach wrapped in his blankets. Too black to see. Taste of salt on his lips. Waiting. Waiting. Then the slow boom falling downshore. The seething hiss of it washing over the beach and drawing away again. He thought there could be deathships out there yet, drifting with their lolling rags of sail. Or life in the deep. Great squid propelling themselves over the floor of the sea in the cold darkness. Shuttling past like trains, eyes the size of saucers. And perhaps beyond those shrouded swells another man did walk with another child on the dead gray sands. Slept but a sea apart on another beach among the bitter ashes of the world or stood in their rags lost to the same indifferent sun.

(Cormac McCarthy, The Road)

*

Se trezi în noapte, înaintă pe ţărm şi rămase acolo, învelit în pătură. Prea neagră s-o vadă. Gust de sare pe buze. Aşteptând. Aşteptând. Apoi bubuitul molcom prăvălindu-se pe ţărm. Şoapta lui clocotitoare spălând plaja şi retrăgându-se din nou. Se gândi că era posibil să mai existe vase ale morţii acolo, plutind în derivă, cu pânzele atârnând sfâşiate. Sau viaţă în adâncuri. Sepii uriaşe zvâcnind pe fundul mării, în întunericul rece. Trecând cu viteza trenului, ochi de mărimea unor farfurii. Şi poate că, dincolo de hula ascunsă, un alt bărbat se plimba cu un alt copil, pe nisipurile moarte şi cenuşii. Dormeau, la distanţă de o mare, pe o altă plajă, printre cumplitele cenuşi ale lumii, sau stăteau în zdrenţele lor, pierduţi în faţa aceluiaşi soare nepăsător.

(Cormac McCarthy, Drumul, în românește de Irina Horea, București, Humanitas, 2009)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment