They plodded on, thin and filthy as street addicts. Cowled in their blankets against the cold and their breath smoking, shuffling through the black and silky drifts. They were crossing the broad coastal plain where the secular winds drove them in howling clouds of ash to find shelter where they could. Houses or barns or under the bank of a roadside ditch with the blankets pulled over their heads and the noon sky black as the cellars of hell. He held the boy against him, cold to the bone. Dont lose heart, he said. We’ll be all right.

The land was gullied and eroded and barren. The bones of dead creatures sprawled in the washes. Middens of anonymous trash. Farmhouses in the fields scoured of their paint and the clapboards spooned and sprung from the wallstuds. All of it shadowless and without feature. The road descended through a jungle of dead kudzu. A marsh where the dead reeds lay over the water. Beyond the edge of the fields the sullen haze hung over earth and sky alike. By late afternoon it had begun to snow and they went on with the tarp over them and the wet snow hissing on the plastic.

(Cormac McCarthy, The Road)

*

Mergeau mai departe, slabi, murdari, ca nişte toxicomani vagabonzi. Încotoşmănaţi în pături din pricina frigului, cu răsuflarea aburindă, îşi târşâiau picioarele prin troienele negre, mătăsoase. Traversau întinsa câmpie de coastă, unde vânturile seculare îi biciuiau cu nori şuierători de cenuşă, obligându-i să-şi găsească adăpost oriunde puteau. În case, hambare, sub malul şanţului de lângă drum, cu păturile trase peste cap şi cerul amiezii negru precum temniţele iadului. Îl ţinea pe băiat strâns îmbrăţişat, îngheţat până-n măduva oaselor. Nu-ţi pierde curajul, spuse el. O să răzbim.

Pământul era crestat, erodat, sterp. Oase de creaturi moarte presărate în aluviuni. Mormane de gunoaie indistincte. Ferme pe câmpuri, cu tencuiala scorojită, cu şindrila desprinsă, căzută. Totul fără umbră, fără identitate. Drumul cobora printr-o junglă de kudzu uscat. O mlaştină în care stufărişul mort plutea pe apă. Dincolo de marginea câmpurilor, ceaţa mohorâtă atârna peste pământ şi cer deopotrivă. După-amiaza târziu începu să ningă, iar ei îşi continuară drumul, acoperiţi cu prelate, cu ninsoarea umedă sfârâind pe folia de plastic.

(Cormac McCarthy, Drumul, în românește de Irina Horea, București, Humanitas, 2009)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment