O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

(Lucian Blaga – Psalm, vol. În marea Trecere, 1924)

Always grief to me have been your concealed solitude
But God, what was I to do?
I played with you as a child and
Let imagination take you to pieces like a toy.

Then the untamed grew stronger within,
my songs died away,
and without ever having felt you close
I lost you for ever
in dust, in fire, in air, and on waters.

From sunrise to sunset
I am all clay and suffering.
You have confined yourself in the sky as in a coffin.

Oh, weren’t you a closer kin to death
than you are to life,
you would speak to me. Right from where you are,
within the earth or within the tale- you would speak to me.

Show yourself among the thorns here, God,
so that I should know what you want of me.
Shall I catch in the air the poisoned spear
thrown by the other from the depths to wound you beneath your wings?

Or there is nothing that you want of me?
You are the mute, still identity
(a round itself is a),
and you ask for nothing. Not even for my prayers.

Look, the stars are coming into the world
along with my questioning sorrows.
Look, it is night with no windows outside.
What am I going to do from now on, God?

In you I take off my mortal flesh. I take it off
as if it were a coat left on the way.

(Lucian BLaga – Psalm, vol. The Great Transition, 1924. Translated by Liliana Mihalachi)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment