Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?

(Rainer Maria Rilke – Cântec de dragoste)


How can I keep my soul in me, so that
it doesn’t touch your soul? How can I raise
it high enough, past you, to other things?
I would like to shelter it, among remote
lost objects, in some dark and silent place
that doesn’t resonate when your depths resound.
Yet everything that touches us, me and you,
takes us together like a violin’s bow,
which draws one voice out of two seperate strings.
Upon what instrument are we two spanned?
And what musician holds us in his hand?
Oh sweetest song.

(Rainer Maria Rilke – Love Song)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment