Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă.
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă
dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşnind prelung.

(Rainer Maria Rilke – Zi de toamnă)

 


Lord: it is time. The summer was immense.
Lay your shadow on the sundials
and let loose the wind in the fields.

Bid the last fruits to be full;
give them another two more southerly days,
press them to ripeness, and chase
the last sweetness into the heavy wine.

Whoever has no house now will not build one
anymore.
Whoever is alone now will remain so for a long
time,
will stay up, read, write long letters,
and wander the avenues, up and down,
restlessly, while the leaves are blowing.

(Rainer Maria Rilke – Autumn Day. Translated by Galway Kinnell and Hannah Liebmann, “The Essential Rilke”)

 


[Cu dedicație pentru prietenul Mircea Radu, în plimbările sale prin locuri fără asfalt. Povestea bradului din Luncani. Fujichrome Astia 100 – emulație digitală]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment