Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre Tine, toate?
Privirile-mi, înalţ înaripate,
stau feţei Tale-alb înconjurătoare.

Nu vezi Tu sufletul meu cum apare
în faţa Ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-Ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-Ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

Rainer Maria Rilke
În româneşte de Eugen Jebeleanu 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment