hopa_trop 04 2014 03_resize
 
Acasă s-a întors ogorul
Dintr-o nedreaptă pribegie,
Când nopţi şi zile ţi-a dus dorul
Pierdut în codevălmăşie.
 
Sătul de- atâta nedreptate,
Prin anonimele pogoane,
Ţi s-adresează ca un frate:
“Eu sunt pământul tău, Ioane!”
 
E o scrisoare de iubire
La drum plecată-n tinereţe;
După o lungă rătăcire
Ţi-a parvenit la bătrâneţe.
 
O clipă inima se-mbată
Şi te cuprinde brusc elanul,
Să tai iar brazda de-altădată,
În snopi s-aduci acasă lanul.
 
Zadarnic s-amăgeşte moşul
C-o mai munci în miezul verii,
De-ndată ce-a cântat cocoşul
Şi până la lăsatul serii.
 
Din ochi ce drămuie lumină
Cad picături de resemnare;
Le bea ţărâna şi suspină,
S-aprinde doru-i şi mai tare.
 
Cu lacrimi sincere de rouă,
Plângând ogorul tău de roagă:
“Mai zăboveşte-o viaţă, două,
Să nu-mi dau duhul sub pârloagă!”
 
Tu taci; în gara terminală,
În înserarea vineţie,
Aştepţi o cursă specială
Cu punct final în veşnicie.
(Nicusor Gliga, Bucureşti, 22.04.1996)
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment