Fragmente de jurnal (indian)

Girls in Port Blair
Girls from Andaman. Port Blair, South Andaman, Andaman& Nicobar Islands, India, 26 January 2015

Am revenit acasă, după 15 zile în India.

Am fost în Sud și în Nord, pe continent și în insule; am străbătut 15.000 de km cu avionul, cu trenul, autobuzul și ricșa și am văzut 3 civilizații diferite în 3 locuri la fel de diferite: în aglomerația sufocantă din Delhi, unde se îngrămădesc atâția oameni câți trăiesc în toată România; în serenitatea insulelor din Sud-Est, departe, lângă coasta Birmaniei; și pe malurile Gangelui, în Nord, nu departe de Nepal. Am transpirat abundent în clima tropicală din Andaman și-am făcut frigul la Haridwar. Am locuit în hoteluri ieftine cu nume caraghioase și în bungalow-uri și am mâncat acolo unde mănâncă și localnicii; am băut ceai cu lapte împreună cu ei, am vorbit și i-am fotografiat – atâtea chipuri și atâtea expresii câte abia poți reține într-o sută de vieți. Ne-am ascuns că să putem bea o bere, procurată cu greu, în timp ce pe lângă noi treceau procesiunile hinduse, iar fetele din grupul nostru au făcut baie îmbrăcate, în mările Sudului, la fel ca localnicele de care am primit lecții de decență, feminitate și gust.

M-am întors având o nouă înțelegere asupra unor cuvinte precum „sărăcie”, „smerenie” și mai ales „mi se cuvine”. Oricui crede că este sărac și nedreptățit în România îi ofer povești și imagini de acolo de unde 400 de milioane de oameni trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe lună și unde, totuși, o minoritate infimă stă într-un lux obscen – dovadă că atunci când vine vorba de patimi și slăbiciuni, oamenii sunt aceiași peste tot.

Nu știu cum au trecut aceste zile; știu doar că m-am întors și că e sâmbătă; dar ce-am făcut luni sau joi, nu vă pot spune. Totul e încă tulbure în minte, totul capătă încă formă iar senzațiile, departe de a se stinge, se rafinează, la fel ca și gustul condimentelor din mâncarea exclusiv vegetariană și care dura ore întregi, după masă.

O călătorie magică, pe care vă recomand să o faceți și voi. Preferabil în grup, căci așa bucuriile se multiplică și necazurile se împart, iar la întoarcere puteți visa laolaltă, cu ochii deschiși, în lumina aspră a neoanelor din avion, la o poveste despre prietenie și despre spectacolul lumii, fiecare așa cum îl vede și trăiește.

Mulțumesc Domnului că mi-a îngăduit mie nevrednicului să ajung să văd aceste locuri și că am revenit teafăr!

Cât despre revederea cu ai mei, cred că nu mai este nevoie să vă spun nimic…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment