Tot citind și gândind realizezi că în fotografie există două idei majore asupra cărora merită să reflectezi permanent:
1. Cum decizi că un anumit lucru din jur, fie el chiar îngrozitor de banal, poate deveni subiect și
2. Cum reușești să pui o ramă în jurul acestui subiect, astfel ca privitorul să se uite în interiorul ei și să se minuneze de același lucru ca și tine, care altfel n-ar fi meritat deloc atenție și ar fi trecut complet neobservat dacă tu nu ai fi pus, printr-o decizie de moment, acea ramă în jurul lui. Seamănă cu o plimbare la munte iarna când zăpada lucește în soarele amiezii și din toată acea mare și indefinită albeață orbindu-te, te apleci și presezi în pumni un bulgăre. Îi dai o formă cât mai rotundă și mai îndesată apoi ochești un stâlp de telegraf și bulgărele se sparge de el cu un pocnet sec. Iar bulgărele acela în zborul lui prim și ultim devine altceva, să zicem un glonte de argint și nu-și mai amintește defel că a fost odată zăpadă, așa cum nici fotografia nu mai ține minte că a fost vreodată realitate.