Tribute to Michael Kenna 2_resizeSingurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.
Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape…

(Rainer Maria Rilke, Singurătate)

Being apart and lonely is like rain.
It climbs toward evening from the ocean plains;
from flat places, rolling and remote, it climbs
to heaven, which is its old abode.
And only when leaving heaven drops upon the city.

It rains down on us in those twittering
hours when the streets turn their faces to the dawn,
and when two bodies who have found nothing,
dissapointed and depressed, roll over;
and when two people who despise eachother
have to sleep together in one bed-

that is when loneliness receives the rivers…

(Rainer Maria Rilke, Loneliness)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment