Aş vrea cuiva să-i cânt-încânt,
cuiva să-i fiu lumină lângă somn.
Aş vrea lin să te legăn şi să-ţi cânt,
să te petrec din somnu-ţi şi în somn.
Aş vrea în casă singurul să fiu
răcoarea nopţii s-o îndure.
Şi-aş vrea s-ascult năuntru şi-n afară
în tine,-n lumea largă, în pădure.
Se cheamă ornicele lung bătând
şi timpul îl străvezi până la fund.
După-un străin, pe drumuri încă stând,
străin la fel, un câine latră-afund.
În urmă,-adânc, tăcere. Mi-am aplecat
grei ochii peste tine, surâzând.
Ei te cuprind domol şi fulgerat se-abat
vreun lucru de tresare în beznă când şi când.

(Rainer Maria Rilke, Îngânare de somn)

I would like to sing someone to sleep,
have someone to sit by and be with.
I would like to cradle you and softly sing,
be your companion while you sleep or wake.
I would like to be the only person
in the house who knew: the night outside was cold.
And would like to listen to you
and outside to the world and to the woods.

The clocks are striking, calling to eachother,
and one can see right to the edge of time.
Outside the house a strange man is afoot
and a strange dog barks, wakened from his sleep.
Beyond that there is silence.

My eyes rest upon your face wide-open;
and they hold you gently, letting you go
when something in the dark begins to move.

(Rainer Maria Rilke – To Say Before Going To Sleep)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment